pleoape argintii

Fiori de nea se zareau printre perdelele din casmir prafuit. La geamul de gheata erau frumos aranjate lumanari ce raspandeau o aroma de patchouli prin toata camera, iar lemnele din semineu trosneau, aruncand in aer sclipiri care parca dansau pe melodia care se auzea pe fundal. Ea statea cu picioarele incolacite pe canapeaua alba si nu putea sa nu se uite la bradul impunator de langa scari. Ii trezea o senzatie din copilarie, dar nu stia exact sa o descrie. Stropii de lumina si globurile de matase acopereau tot ce se intamplase de-a lungul anului si ii dadeau impresia ca poate fi fericita.
“Hai sa nu mai mergem tot la petrecerea Paulei si de Craciunul asta.” ii sopti baiatului care statea pe fotoliul auriu, cu un pahat aproape gol in mana.
“Da sigur, hai mai bine sa stam acasa si sa crosetam niste botosei” ii replica rautacios baiatul.
Atunci fata se intinse dupa o carte ce ratacea ostentativa pe masa din lemn de stejar din fata canapelei si i-o arunca drept in fata.
”Au!” se planse baiatul obraznic.
Dupa cateva clipe, puse paharul jos si isi scutura de scame pantalonii. “Ar trebui sa plec” ii spuse fetei si se apleca sa o sarute pe buze.
”Trec maine dupamasa sa te iau” adauga si iesi din camera.
Fata nu spuse nimic, doar astepta cu privirea in gol, sa auda usa de la intrare lovindu-se de gerul de afara. Isi rezema capul de spatarul canapelei si se intoarse intr-o parte. Cobori pleoapele argintii si nu scoase niciun sunet. Simtea aerul greu din juru-i cum pulseaza frenetic pe un ritm pe care nu il intelegea si isi dori sa ii alerge prin vene o emotie adevarata...

Air-Alone in Kyoto