In mod normal abia reusesc pana la ora 12 sa iau un mic dejun decent. Decent insemnand niste cereale mancate pe fuga, in timpul unui film pe HBO. Astazi am mancat si de dimineata si de pranz si e doar 12.45. Infig cu putere furculita in castravetele ce-mi leviteaza lenes prin farfurie si parca il vad pe el in locul castravetelui. Cand sunt fericita mereu uit sa mananc. Parca gandurile mele ajung cumva sa pluteasca prin atmosfera si brusc actiunea de a manca devine prea pamanteasca si respectiv prea inutila pentru a fi indeplinita.
Nu cred ca un apel de la el ar face ca totul sa fie bine, dar faptul ca nu suna ma coboara din nou pe pamant.
Imi plac povestile, pentru ca nicio printesa nu isi asteapta nerabdatoare SMS-ul salvator.
Acum nici nu mai vreau sa sune.
Probabil a obosit si el.
6 comentarii:
telefonul?:) dar si printesele asteapta uneori...
i love those phones.
mee to, they are so classy.
i would love to have one.
poti incepe prin a spune cine e 'el'. poate cand iesim la jogg, sa fie mai privat ;)) si apoi poti sa ma inveti si pe mine despre starea care iti inhiba apetitul :))
intr-o foarte similara cu a ta, am ajuns sa pap castraveti cu ciocolata ... nici eu nu stiu de ce... castraveti murati ,,
:)))asta da combinatie...
Nici nu indraznesc sa te intreb cum au fost?
Trimiteți un comentariu