Zambete de cristal...

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunza iti cad inainte
Cu ovalul fetei se sta inclinat
Spre o lumina venind dintr-o parte
Cu mult galben in ea si multa lene,
Cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de sud a orei
cand aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

Nichita Stanescu