Trag perdeaua si ii zambesc enigmatic peisajului ce mi se desfasoara perfect regizat in fata ochilor. De cand m-am trezit imi tot danseaza frenetic o idee prin cap: pot zbura. In ciuda irealismului afirmatiei si a iluziilor egoiste ce ma inghit in neant zi de zi, da! Pot zbura. Ca o pasare, ca un planor, ca o minge de tenis nervoasa ce trece cu brio peste fileu.
Simt aerul rece plimbandu-mi-se prin par si apoi impingandu-ma usor pe partie. Viteza incepe sa-mi alerge din varful picioarelor pana in cap si ca sa nu ajung ultima jos, pornesc si eu cu ea. Imi urmaresc miscarile si ador tango-ul skiurilor cu zapada. Vreau sa dansez si eu cu ea.
Mai plutesc putin prin oceanul de gheata si incerc apoi sa opresc ca-n filme; dar cameramanul nu e pe faza si oricum regizorul nu prea stie ce face. Asa ca ii fac cinste cu o ciocolata calda si ii spun sa ma astepte. Mai vreau sa zbor o data.
( 3 februarie)
Un comentariu:
un sfarsit al dansului in zapada e doar inceputul:)
Trimiteți un comentariu