Nu ma descurc sa fiu singura. Nu ma descurc, din cauza intrebarilor existentiale, a petrecerilor si a iesirilor la teatru. Da, nici macar la teatru nu indraznesc sa merg fara tine.
Independenta nu ma implineste. M-am obisnuit cu ea, dar ma consuma. Imi arde toate sigurantele din cap si ma lasa singura si pe intuneric. Ploua. Stiu ca ploaia si electricitatea nu fac casa buna impreuna, dar tot nu ma pot abtine. Aprind lumina si explozia ma tranteste violent la pamant. Pamantul murdar freamata a victorie si imi tine indraznete predici despre avantajele emanciparii femeii. Eu ii spun ca m-am saturat de cliseul asta si ma ridic. Dar nu imi place matematica si orientarea in spatiu imi lipseste. Asa ca scancesc dezorientata, dar nu fac niciun pas.
Acum incotro?
2 comentarii:
spre nicaieri?
of, dar suna foarte descurajator sa mergi spre nicaieri...
Trimiteți un comentariu