Aș putea crede ca sunt în Paris. Fotoliul confortabil mă lasă să visez,iar melodiile franțuzești împrăștie în toată camera sentimentul acela de Paris. Pentru mine chiar e un sentiment Parisul. Nu stiu să îl explic foarte clar. Cu siguranță are magie. Entuziastumul asteptării Craciunului, stropi de melancolie dintr-o zi mohorată de toamnă și din emoția sfașietoare a unei iubiri neîmpărtășite. Poate sa ma încante pana la lacrimi, dar și să mă arunce într-o prăpastie. E ca un drog. Asa că ajung să levitez în încaperea atemporala, să inspir puternic mirosul de cafea pana ce mă cuprinde o stare de amorteală si imi închid pleoapele tremurande. Tresar ușor la auzul unui claxon transfigurat în frămantări și aștept să îmi spui că totul e bine. Dar nu e. S-a destrămat toată fantezia cat as fi clipit, asemeni unui pulovar desirat odata cu trecerea vremii. Au ramas doar ate fara nicio noima. Mă simt de parcă stau in mijlocul unei intersectii. Ar trebui sa fac ceva inainte sa fiu izbita violent de vreo masina, dar e trist sa urmezi mereu indicatoarele- nu ca aș avea vreo idee despre ce vor ele de fapt de la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu