Ma convinsesem ca imi place toamna. Ca frunzele aramii care acopera tot bulevardul au farmecul lor si ca ploaia nu are doar stropi de melancolie. Dar nu simt asta. Simt doar norii grei care ameninta sa ne inunde. Doar o senzatie adormita de vulnerabilitate care ne intra in corp prin toti porii. Ma simt amortita si privesc apatica pe geam ca si cum acolo as gasi toate raspunsurile. Dar nu e asa. Gasesc doar aceeasi stare care exista si in mine. Aceasi stare care te impietreste.
Ma plimb pe o straduta pustie si urasc sunetul pe care il fac frunzele pline cu apa atunci cand le calc cu piciorul. Atmosfera lipsita de viata ma infioara si tanjesc dupa o raza de soare. Dupa o clipa de vara.
Iesind afara, valuri de frig imi cutremura tot corpul si o lacrima mi se formeaza in coltul ochiului. Clipesc si ea imi aluneca pe obraz.
E toamna.
